Stelian Tanase

FAPTA 3 iunie 1946 „MOTANUL NEGRU. „Cum te afunzi în sus pe calea Rahovei. Din intunericul noptii îți face cu ochiul un buchet de lumini care sclipesc din verdeață. Aici este Grădina de vară „Motanul negru”. Un groom se repede să iți dechidă portiera. Iți dai seama că ai intrat într-un local bun, în perfect stil parizian, cu imitații de coloane care sustin ziduri întregi de verdeata. Totul este elegant, distins și curat.” (…) Chelneri politicosi, picolițe înalte, svelte și grupuri amuzate de consumatori. Un ring de dans neted ca-n palma, o orchestră de jazz vioaie. Ioana Radu, Petre Alexandru și viața de noapte începe la Motanul negru.” „Motanul negru este azi unul dintre cele mai interesante si mai originale locuri de destindere ale Capitalei. „( Rene Theo).

La „DORUL MEU se află stația birjarilor din Capitală. Localul și-a păstrat renumele, dar negustorii care s-au perindat nu au alterat savoarea trecutului.

La „MIHALACHE” cîntă orchestra lui Pastramă. Altadată boerii veneau din centru pentru a petrece seara la Mihalache. Locul caută să fie la inălțimea timpurilor și…prețurilor. * „ZISSU” este localul de lux al acestui cartier. O orchestra de 7 persoane avind ca diseur pe cunoscutul tenor Costa Bliscos face să se încingă chefuri care țin pînă dimineața. Calea Moșilor este singurul cartier din Capitală care nu a suferit de pe urma războiului. Nicio bombă căzută, nici o casă incendiată, nicio clădire dărîmată. Locuitorii au botezat cartierul lor „Cetatea Vaticanului”, de asemenea ferită de bombardamente…” E plină de viață. Pe 2 km se găsesc trei cinematografe, 16 bodegi, 5 restaurante și un local de lux.

Pe vremuri două localuri au facut faima cartierului 1/ „Nababul ” și 2/ „La doi ochi sub plapumă”. Negustorii sunt de toate națiile – armeni, greci, bulgari, evrei, romani. O adevărată ”Ligă a Națiunilor.” Paradoxul acestei străzi în materie de negoț este că se poate gasi orice, de la macelar iei unt și brinza. La debitele de tutun, iei carne și la cismari zahăr și untdelemn, oricit ar incerca agenții să acopere adevărul. Calea Moșilor își păstrează cu dibăcie secretele ei. Are tipurile ei consacrate. Vestitul baron Von Spritz, asiduu client al circiumilor și bodegilor din cartier, un bon viveur. Rompapa este alt edec al cartierului, cunoscut pentru poveștile sale gustate de intîrziații localurilor.

Papa Schwartz – un zugrav de 90 de ani – își mentine vitalitatea consumind cu frenezie licoarea lui Bachus. Laval un negustor care și-a pierdut averea la cursele de cai. Cartierul adăposteste o serie de demimondene care fac furori pe Cale sau pe Bulevard, fetițe vesele care pozează în madone nevinovate.”

Lumea forfotește între Cercul Militar și Brezoianu – locul a fost poreclit de un mucalit „Broadway-ul Bucureștiului”. O seară la Colos. 22 Mai 1946.. Broadway-ul nostru se rezumă la o defilare de cocote tarifate sau clandestine, la batalioanele de tineri în goană după aventură și consumatori de semințe si covrigi …”Pe jumătate din fostul loc al vestitulului restaurant „Ileana” se află intrarea barului gen american COLOS condus de un intelectual de rasă, d. Constantin Duca, fost locotenent de aviatie, licențiat în drept. A părăsit bara pentru a se dedica negoțului. Ún local trepidant care te invită la tinerețe să-ți legeni picioarele pe scaunele înalte de la barul zincat, cu un barman neobosit și extrem de atent…Un jazz-hot răsunînd plăcut te invita la dans.” Perechi tinere, zvelte, exemplare splendide aluneca pe mozaic…Te cufunzi adinc în fotoliu, dai foc unei țigări și prin fumul ei te regăsești, departe, dincolo, peste Ocean. Dintre barurile-restaurant ale Capitalei COLOS este desigur cel mai ieftin. Plăcerea nu te lasă să nu cunoști un colț veritabil american. Cîțiva G.I (cum li se spune soldatilor americani) antrenează atmosfera și îi dau un specific broadway-ian. Sunt comunicativi, glumele și sinceritatea aleargă de la masă la masă. Jazz-ul continuă între timp cu „Don’t cry baby”.

În local artiști, avocati, străini, tineri, perechi, femei frumoase, lume lume lume…” ”Fiecare bucureștean ar trebui să moară de supărare că nu a vizitat măcar o data COLOS. „

Trei localuri se evidențiază pe Calea Dorobanți. „Parcul CLEO”, „MON JARDIN” și „ARO MAXIM ZIG-ZAG”.

Parcul CLEO împletește discret trecutul cu civilizația avansata a secolului XX. O bolta imensă de viță, zeci de boschete inverzite risipesc miresme amestecate de tei și trandafiri. Lume din toate cartierele dă năvala în aceasta ‚ímitație de paradis’. Parcul Cleo este una dintre cele mai la moda grădini de vară, atrăgînd prin trei atribute – e ieftin, curat și frumos.

MON JARDIN….are rafinamentul gustat de ani de zile de bucureșteni. Muzica e în ton cu vremurile. Jazz, instrumentiști de mare clasă. Stil, bucătărie excelente, excelează în băuturil fine. În fiecare seara MON JARDIN este arhiplin de clienți. Persistă peste tot aceeasi atmosferă destinsă, aceeași decență. Grădina este imensă, linistea e stăruitoare.

ARO MAXIM ZIG-ZAG. Cea mai sus pe Dorobanti. Intri într-un local cochet, dar sobru. Un jazz de calitate invioreaza cadrul impozant și bine intreținut. Afara grădina interminabila în genul celor din New York…Totul e un fel de paradis al consumatorilor. De la chelnerii stilați și versați într-ale meseriei pină la atmosfera unică.”

BARUL MELODY. „În capitala luminile neoanelor s-au reaprins multicolore…Toată lumea încearca să uite ce a pătimit în anii grei ai războiului. Barurile se inscriu pe cartea de vizita a Capitalei cu o notă de occidentalism și civilizatie…” ”Instalat în blocul ARO, cu un interior simpatic deservit de un personal stilat, barul Melody este locul unde inamorații Capitalei își dau randez-vous. Seara de seară, la un pahar, ofițeri ai misiunilor Aliate au prilej să ne cunoască obiceiurile…

BROADWAY – un local in stil american. Populat de cetățeni de toate vîrstele, de ofiteri americani ce-și găsesc mediul amintirilor, al localurilor din patria lor îndepărtata. Broadway-ul trăiește seri de basm. Aceasta e viata de noapte a barurilor bucureștene. „

LUZANA. Pe o portiune de un km, de la bulevardul Regina Maria la Parcul Carol, se gasesc trei grădini de vară și un bar. „Această strada posomorita adăposteste „Luzana”, „Pariziana”, și „Leul si Cîrnatul”. Aceste grădini trăiesc din amintiri ca niste curtezane. E locul unde venea odata protipendada Bucurestiului pentru că aici se incingeau cele mai mari chefuri, cu dscreția cuvenita. Nu se putea concepe o petrecere la Bucuresti fara aceste localuri. Astăzi luminițele de neon reflectează in intunericul noptii „ Luzana – Iorgu Steriu”. Grădina este un parc dubios cu boschete cu mese retrase în semiobscuritate cu flori și cu pomi ce vor sî lase iluzia consumatorului că se găsește undeva la munte. Orchestra atacă romanțe prăfuite, tangouri de altadată și valsurile trecutului…Si totuși Luzana intreține o armată de 100 de oameni. O suta de familii care în dosul firmei de neon traiesc din munca lor.”

ARIZONA D’HIVER local select pe strada Brezoianu colț cu strada Domnița Anastasia. Are o clientela insolita – de la protipendada, burghezi, agenti de bursa neagra si interlopi. Puti să te intersectezi la pișoar cu Gheorghiu- Dej, Emil Bodnaras, Ghiță Apostol, Teohari Georgescu. Mă rog, daca te lăsa bodigardul să te apropii de semizeii regimului. Vin la Arizona să admire dansatoarele, să soarbă o băutura fină, să se simtă și ei domni pentru o seară. Daca scurmi adinc observi ca detesta conditia de lumpen din care provin. Vor să uite zeghea Doftanei si promiscuitatea vieții clandestine prin case conspirative. Le face bine să la Arizona sub tavanele tapetate cu oglinzi ca la un bordel de lux. Ascultind jazz cu orchestra lui Joe Reininger într-o atmosfera decandentă care imită Occidentul, în lux și desfătare. Nu știu de ce au ales Arizona și nu Fu Chang, Mon Caprice sau Melody Bar. Vin să infulece nisetru la grătar, fois gras servit pe tavi de argint, vin frantuzesc în baterii la gheață. Mai ciupesc la interval coniac Hennesy veritabil, nu poșirca autohtonă. Pentru tovarași șampania Pommery sau Moet Cliquot se gaseste din abundență – rezerva patronului. La final tovarasii prea stimati află printre zimbetele slinoase că toata consumatia este din partea casei. Onorați, mai poftiti si altă dată. Asta inseamnă dictatura proletariatului…O farsă…

Fragment din volumul „Zvonuri despre sfirsitul lumii”, manuscris de sertar.

Stelian Tanase