Regina Maria în grădina Palatului de la Balcic

0
25

“Adesea, la Balcic, stând pe terasa mea de deasupra mării, imi priveam copila tăind valurile cu micul și viteazul său velier ‘Isprava’, cu pânzele întinse în vânt, precum aripile unei păsări mari și, din când în când, o durere îmi străfulgera inima, gândindu-mă ce ar fi însemnat pentru mine ca, în loc să se întoarcă la lasarea serii, aripile acelea s-o răpească din viața mea pe Ileana, copilul meu, tovarășa mea, iubirea mea.

Înțelegerea dintre noi fusese absolută, viața noastră fusese atât de armonioasă! Niciodată, în nici un fel, nu încercasem să-i limitez libertatea, nu dorisem să-i cer vreun sacrificiu, n-o împovărasem cu apăsarea vreunei obligații. Îmi dăduse din timpul ei doar atât cât a vrut.

Niciodată nu i-am impus prezența mea și n-am dorit să intervin în prieteniile sale; dar la sfârșitul zilei, am fost totdeauna acolo, să-i ascult planurile, s-o ascult cum se entuziasmează sau să discut cu ea problemele prea grele, pe care nu le putea rezolva singură. Începusem să observ că viața îi dădea gheș tot mai mult – căutarea se vedea în ochii ei, fiecare zi aducea noi asteptări, era nerăbdătoare să-și împlinească destinul.

E mereu un moment dramatic, cand o mama isi da seama ca vechiul cuib a devenit neincapator pentru copilul caruia i-a daruit toata dragostea ei, ca puiul isi va intinde aripile intr-o buna zi si ca o va lasa in urma. Mama stie ca iubirea poate fi doar o masca, si ca cei tineri pot fi atrasi in capcana, ca sunt atat de creduli, incat vad in toate ceea ce ei cred a fi un ideal, ca e nevoie doar de un mic impuls, de cateva vorbe mestesugite, pentru a impinge o inima increzatoare spre inaltimi de care se poate zdrobi.

Nimic nu e mai trist decat sa-i spui unei fete ca ceea ce ea credea ca este aur nu e decat zgura; e crud sa inabusi o astfel de iluzie. E ca si cum ai sterge pulberea de pe aripile unui fluture si, totusi, a trebuit s-o fac si am vazut durerea in ochii cei albastri, o durere care parea ca i se scufunda adanc in suflet – era ca si cum o vedeam cum se scufunda si numai Dumnezeu stie care din noi a suferit mai mult, ea sau eu!

Dar, in cele din urma, nu aripile “Ispravei” au scos-o pe copila cu ochi albastri din viata mea, ci una din acele pasari puternice, inventate de om, si care il poarta prin ceruri ca pe Icarus, sus, deasupra norilor, tot mai aproape de soare; si barbatul care a luat-o cu el era puternic, solid si de incredere, iar pentru Ileana chipul sau era chipul iubirii…

Dar in ziua in care soarta ei a fost pecetluita, cand pasarea cea mare a purtat-o spre o tara indepartata, la mare distanta de pamantul in care se nascuse, desi i-am binecuvantat fericirea, eu, mama ei, pana ieri tovarasa ei, mi-am intors fata la perete si am plans…”

MARIA
Balcic, August 1931

Lasă un răspuns