Victor Bădulescu : Fruntaş al Partidului Naţional Liberal, arestat si torturat de comunisti. A murit la Sighet în 1950

    0
    322
    Fruntaş al Partidului Naţional Liberal, jurist, membru corespondent al Academiei Române, subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor (februarie 1935 – august 1936) şi la Ministerul Afacerilor Străine (august 1936 – decembrie 1937).
    A fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, iar în momentul reţinerii, potrivit procesului-verbal de percheziţie, avea asupra sa: „14.680 lei, portmoneu cu acte, bretele, mănuşi de piele, ceas de mână Omega, piepten”.
    A ajuns la Penitenciarul Sighet la 7 mai.
    Condamnat administrativ în U.M. prin Decizia M.A.I. nr. 334 din 1 august 1951 pe o perioadă de 24 luni, pedeapsa i-a fost majorată cu 60 luni, conform Deciziei M.S.S. nr. 559 din 6 august 1953.
    A murit la 10 decembrie 1953, la vârsta de 61 de ani.
    Certificatul de deces a fost întocmit retroactiv, la 20 iulie 1957, iar la rubrica cauza morţii se menţionează: ,,Encipiem al pleurei, caşexie cu insuficienţă pluripleurală”.
    28 iulie 1892, Găeşti, Dâmboviţa – 10 decembrie 1953, închisoarea Sighet

    Galeriile Cismigiu

    Curs de economie politica : Moneda/Schimb/Preturi pagini urmata in acelasi coligat de 450 de pagini de XIX prelegeri, pe prima pagina semnatura olografa a marelui economist, legatura personalizata si semnatura avocatului Mihail Cosma, 1932.
    Ironia sortii: Cineva a scris pe ultima pagina a primei carti din acest coligat urmatoarea însemnare:
    „Bă păcătosule!
    Să te mai lasi de drăcii altfel ajungi rău”
    Nu stiu daca e o însemnare legata de impresia lăsată de lectura acestei cărti de catre autorul însemnării, dar , e oarecum profetic, dacă e asa , Bădulesu, murind, asa cum veti afla din notațiile de mai sus , poate unii știați deja, în închisoarea de la Sighet.

    Lasă un răspuns